child-and-reflection

Poate că mulți dintre cei care citesc acest articol cunosc câte ceva despre metoda Montessori, în special datorită grădinițelor particulare, însă multă lume renunță la a-și înscrie copii la o astfel de grădiniță din motive financiare; din păcate multe grădinițe se folosesc de numele și tradiția Montessori pentru că sună bine și este o afacere rentabilă, însă metoda Montessori nu este doar o metodă pedagogică, este un stil de viață. Puțini știu că această metodă a fost elaborată de Maria Montessori în timp ce lucra cu copii cu dizabilități într-un spital de psihiatrie, între anii 1898 – 1900, nu cred că mai este cazul să vorbim despre condițiile în care erau tratați bolnavii la acea vreme. Așadar această metodă a fost inițiată placând de la copii cu diverse probleme de dezvoltare, lipsiți de stimulare, lipsiți de afecțiunea părintească și care au dezvoltat diverse probleme de natură clinică. Deșii studiile în domeniu sunt puține, sunt totuși încurajatoare în ceea ce privește folosirea acestei metode  ca o altă formă de tratare a anumitor proleme de natură clinică întâlnite la copii. Cunosc personal o educatoare Montessori care lucrează cu copii autiști în Roma (Italia) și ale cărei rezultate au uimit atât părinții cât și învățătorii copiilor.  Un lucru important despre această metodă și care o face să fie  diferită de celelalte și mai ales de modelele educaționale cu care suntem obișnuiți astăzi, este că ține cont de unicitatea copilului, de faptul că fiecare copil are ritmul său de dezvoltare, lucru important mai ales în cazul copiilor cu dizabilități care sunt încurajați să acționeze în ritmul lor propriu, copii nu se află în competiție unii cu ceilalți, sunt tratați individual și nu prin comparație cu ceilalți. Acest articol este doar o prezentare generală cu scopul de a face cunoscută o altă abordare în terapia copiilor cu dizabilități dar și de a încuraja părinții și specialiștii care se ocupă de acești copii. Pe viitor însă, voi reveni cu articole mult mai specifice pe această temă.                                                                          

Psih. Iuliana Constantinescu