Psih. Iuliana Constantinescu

 

Adolescenții și lipsa de respect

Dacă sunteţi adult şi citiţi acest titlu vă veţi grăbi să îmi daţi dreptate şi să găsiţi argumente pro, iar dacă sunteţi adolescent, dimpotrivă argumentele vor fi contra. Din punctul meu de vedere nici argumentele pro nici cele contra nu sunt mulţumitoare…

Foarte des în jurul meu aud şi văd adulţi nemulţumiţi de comportamentul copiilor, nepoţilor sau elevilor lor, dupa caz, spunând că aceştia nu mai ştiu ce este acela respect, că nu mai au bun simţ, sunt vulgari, … etc. Recunosc că nu de puţine ori mi-a trecut şi mie prin cap acest gând vazându-i, auzindu-i, privindu-i. Hm… criticăm – cel mai uşor lucru. Apoi mi-am pus întrebarea: de ce sunt tinerii aşa, ce sau cine anume îi face să fie aşa? Respectul, pâna la urmă, este un lucru pe care îl învăţăm, nu? Este ceva ce primim prin educaţie, şi cel mai important atunci când vorbim despre respect, ar fi bine să ţinem cont de respectul reciproc, iar acesta nu se învaţă în adolescenţă şi nici la orele de cultură civică – se învaţă începând cu primele zile de naştere.

Ce facem noi, majoritatea adulţilor, atunci când copilul/adolescentul se comportă într-un fel pe care îl considerăm lipsit de respect? Îi arătăm cumva că îl respectăm? Nicidecum. Eventual îl pedepsim şi avem grijă să îi arătăm noi cine este şeful şi în cel mai bun caz îl ignorăm. Acest lucru însă, nu rezolvă problema decât poate pe termen scurt; pe termen lung însă, copii şi adolescenţii la rândul lor, nu fac decât să se răzbune şi se ajunge la o întreaga luptă pentru putere.

Copilul, viitor adolescent învaţă respectul reciproc în familie, atunci când cei doi părinţi au respect unul faţă de celălalt şi fiecare la rândul lor faţă de copil, îl învaţă în şcoală atunci când profesorii au respect unul faţă de altul şi de asemeni faţă de elevi, şi nu în ultimul rând îl învaţă în societate, atunci când avem respect unul faţă de celălalt şi faţă de ei. Într-adevar este foarte simplu să-i criticăm, însă ar fi de mai mare ajutor să ne gândim cum contribuim fiecare în parte la acest respect reciproc.

Înainte de a-i critica, ar trebui să ne întrebăm: oare suntem atenţi la sentimentele lor, oare îi ascultăm atunci când ne vorbesc, şi aici nu mă refer doar la adolescenţi, mă refer şi la copii mici. Poate că unii dintre voi veţi spune că nu vă vorbesc, ca vă tratează cu indiferenţă, în locul dumneavoastră eu m-aş întreba, oare unde greşesc eu faţă de copilul meu?sau de ce elevul meu nu îmi vorbeşte? oare de câte ori atunci când a vrut să îmi spună ceva, nu am avut timp să îl ascult, sau l-am criticat pentru că nu eram de acord cu ideile lui, sau l-am luat peste picior, ironizându-l? Oare unde greşesc eu de elevii mei nu sunt atenţi la oră? – poate ceea ce le spun nu le captează atenţia, sau poate modul meu de a preda este plictisitor… Dacă a-ţi avea curajul să vă întrebaţi elevii, poate aţi găsi raspuns şi la aceste întrebări. Dacă aceste lucruri s-au întâmplat, atunci are dreptate să nu vă mai vorbească, are dreptate să se apropie de “gaşca” reprezentativă care îl acceptă aşa cum e.

Respectul nu este un lucru pe care să îl putem preda la şcoală, nu este o definiţie pe care o putem învăţa şi aplica, respectul îl învăţăm din modelele noastre, din modelele pe care le promovăm – să nu uităm că prima metodă de învăţare a copilului este imitarea. Spunem cu dezamăgire uneori că ei sunt viitorul, dar să nu uităm că noi facem parte din mediul lor şi suntem modelele lor, nu este suficient să le cerem copiilor să fie mai buni, dacă mediul în care cresc nu este propice.

Dacă doriţi consiliere în acest domeniu ne pueţi contacta aici.