Cum să STAI între Lume şi DUMNEZEU,

iată Practica Isihastă.

 

Ierom. Ghelasie Gheorghe

 

Într-o zi frumoasă de toamnă, copil fiind, mergeam alături de un prieten bun şi tatăl său la mânăstire. Auzisem multe despre mânăstirea Frăsinei şi eram un pic fascinat de faptul că femeile nu au voie acolo şi consideram că trebuie să fie un loc sfânt şi în închipuirea mea de copil, consideram că toată lumea pe-acolo, toţi călugării sunt foarte serioşi si că trebuie să am o atitudine cât se poate de cuvincioasă şi să am grijă la orice fac şi spun, ca să nu fie nepotrivit sau necuvenit pentru locul deosebit în care mă aflu. După ce am urcat coasta, am dat de mânăstire şi am trecut poarta cea mare. Ştiam că am să-l întâlnesc pe fratele Ghelasie care era un prieten vechi al tovarăşilor mei de călătorie, şi mă sfiam tare cu gândul că am să întâlnesc pe cineva aşa deosebit şi probabil evoluat spiritual. Ştiam că urmează un regim special bazat pe plante şi-şi petrece viaţa foarte strict. Fratele Ghelasie nu s-a lăsat aşteptat şi brusc în faţa mea a apărut un om de statură mică, foarte slab cu părul lung, care era plin de energie şi de voie bună. Vorbea cu o voioşie plăcută şi mi-a întins mâna rapid respectuos, şi în acelaşi timp prieteneşte a zâmbit şi a spus “prietenul”, apelativul meu de introducere. Nu era de loc ce mă aşteptam şi mă simţeam foarte bine în prezenţa sa, văzând un om atât de pozitiv şi umil care a început să deruleze un dialog (lumesc după opinia mea) cu tatăl prietenului meu şi dorind să ne ofere ce e mai bun, din ceea ce exista la mânăstire (cameră, masă etc.)…Ulterior am aflat multe lucruri despre el şi i-am citit câteva cărţi cu un respect şi admiraţie (poate lumească dar reală) care nu se va diminua niciodată. Aşa am aflat despre isihasm ca şi doctrină spiritual-mistică a biserici creştin-ortodoxe cu valenţe puternic curative…

 

Isihasmul asemuit de unii cu tradiţiile mistice budiste şi chiar hasidiste (4,5) este mai mult decât un aspect religios sau o metodă de vindecare, este un mod de viaţă creştin prin care, prin rugăciune omul permite prezenţa lui Dumnezeu în viaţa sa, fiind un urcuş al fiinţei omeneşti către Dumnezeu (3). Binenţeles că viaţa sihastră cu îndepărtare de la “cele lumeşti”, aduce cu sine, după cum şi etimologia cuvântului isihasm, (hesychasmos, din hesychia) linişte şi împăcare, prin o purificare, care din punct de vedere omenesc este echivalent cu echilibrul şi refacerea ordinii omului care a fost creat de Dumnezeu(2) precum şi diminuarea suferinţei omeneşti prin unirea fiinţei cu harul divin.

Isihasmul are o istorie care se pierde în negurile vremii, fiind prezent încă din secolele IV-V. Ulterior el s-a dezvoltat în cadrul bisericii ortodoxe prin contribuţia lui Dionisie PseudoAreopagitul, Sfântul Ioan Scărarul († 649), Sfântului Simion Noul Teolog (†1022), Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului (1296-1359) şi a multor altora. În spaţiul Carpatic românesc Isihasmul a fost prezent începând cu secolul al XIV-lea datorită legăturiilor strânse ale tarilor Române cu muntele Athos(6). Isihasmul ca doctrină din cadrul bisericii ortodoxe nu a fost lipsit de critici şi au existat dispute serioase în cadrul bisericii cu privire la pretenţia isihaştilor de a vedea esenţa Dumnezeiască, însă, cu toate acestea isihasmul s-a statornicit ca “doctrină ortodoxă în toată puritatea ei” (1).

În doctrina isihastă există o disticţie între fiinţa dumnezeiască si energiile divine necreate. “Aceste energii sunt distincte de fiinţa divină, dar nu se separă de ea; ele nu se confundă cu esenţa dumnezeiască, dar nici nu sunt separate de aceasta.” (1). Pentru a avea acces la aceste energii şi pentru a se produce spiritualizarea, îndumnezeirea omului şi harul divin să producă efecte în viaţa noastră este nevoie de eforturi din partea credinciosului şi practica esenţială folosită foarte mult este rugăciunea. „Rugati-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17). Practic după cum afirmă Părintele Ghelasie există energii divine care sunt puternic prezente în cadrul locurilor sfinte sau bisericilor şi prin care, omul care le permite influenţa şi accede la ele prin eforturi sfinţitoare este transformat spiritual şi deseori tămăduit(2).

Rugăciunea Isihastă este o practică esenţială a celui care accede către spiritualitatea isihastă şi care duce la desăvârşire şi purificare interioară.

 

Rugăciunea Isihastă este Rugăciunea lui Isus şi anume “Doamne Isuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă, pe mine păcătosul” care se numeşte şi Rugăciunea inimii şi este însoţită în funcţie de practica recomandată de diverşi Părinţi spirituali, de diverse mişcări sau posturi necesare acestei purificări. Există numeroase practici detaliate de Sfinţii Părinţi şi cărţile de spiritualitate Isihastă Ortodoxă care se fac de către isihast, ca de exemplu “coborârea minţii în inimă”.

Isihasmul se practică sub îndrumarea unui Duhovnic Spiritual şi sunt necesare anumite condiţii, cum ar fi tăcerea din cadrul minţii pentru a permite harului lui Dumnezeu să lucreze în noi. Adevărata rugăciune Isihastă “începe numai după ce inima a fost curătită de patimi”(1) şi aspirantul trebuie să se ferească ca rugăciunea să nu fie prilej de mărire şi înălţare personală ci una de smerenie existând mai multe metode pentru o practică corectă (vezi 1).

 

Din punct de vedere Isihast, boala atât cea psihică cât şi cea somatică este ruperea unei ordini, prin păcat şi nu trebuie înţeleasă neapărat ca o pedeapsă de la Dumnezeu ci mai degrabă ca o avertizare conform căreia o lege a fost încălcată(7). Conform acestui autor boala are 3 origini şi anume: boli genetice sau ancestrale, boli ce provin din conflictele sau traumele prenatale sau si în copilărie, boli cu surse nomice (provenite dintr-o încălcare a legii revelate). Practic o dată cu căderea din Rai s-a produs o îndepărtare a omului de Dumnezeu, iar Isus Hristos a readus posibilitatea omului de a reface armonia sa şi reîntoarcerea omului la Divinitate. Conform lui Andru Vasile(7)

 

“Restabilirea deplină a sănătăţii stă în practicarea respectului faţă de cele trei legi universale:

 

  • Relaţia armonioasă cu semenul

  • Relaţia armonioasă cu sacrul

  • Respectul vieţii în toate formele ei, începând de la nivelul personal, până la forme de viaţă elementare.”

 

Parintele Ghelasie a dezvoltat de asemenea, foarte mult ideea conform căreia pentru purificarea spirituală şi sănătatea psihică şi fizică, contează mult ceea ce mâncăm iar hrănirea cu ceea ce este omorât nu poate aduce decât informaţii de moarte în noi care la rândul lor crează dezordini şi boală. O alimentaţie purificată, rugăciunea, postul şi urmarea practicilor creştin-ortodoxe sunt practici spirituale, deosebit de eficace în contracararea boliilor şi desăvârşirea spirituală. Un exemplu de intervenţie psihoterapeutică spiritual-isihastă îl dă Andru Vasile(7) în dependenţa de fumat. Bineinţeles că fumatul este considerat un păcat pentru creştin şi poate duce la cazuri grave de îmbolnăvire mai ales dacă consumul este abuziv. Conform autorului trebuie asociate uneori intervenţii psihoterapeutice clasice pentru rezolvarea acestei probleme de dependenţă nocivă.. Mai jos se află exemplul amintit.

 

Ispita fumatului

 

Siluan Athonitul s-a intamplat să meargă in tren langă un negustor, fumător pasionat. Acesta a aprins o ţigară şi a simţit nevoia să-şi apere apucătura, zicand că are şi unele avantaje, sau măcar iluzia lor. I-a cerut părerea lui Siluan. Acesta i-a spus:

„Domnule, inainte de a vă aprinde ţigara, rugaţi-vă. Spuneţi Tatăl nostru.”

Negustorul a răspuns cu mirare:

„Păi nu prea merge să te rogi inainte de fumat!”

Părintele Siluan a zis:

„Orice lucru care nu merge cu rugăciunea netulburată, mai bine să nu-l facem.”(pag. 134)

.

Bibliografie

 

1. Arhim. Prof. Vasile Prescure “Isihasmul, expresie autentică a spiritualitătii ortodoxe” Revista Porunca Iubirii, 2-2008

 

2. Ghelasie GheorgheMedicina isihastă, Ed. Axis Mundi, Bucureşti, 1992

 

3. Ghelasie Gheorghe-“Urcuşul Isihast

 

4. Isihasm- Wikepedia-Enciclopedia liberă- consultat în 18.01.2011 la http://ro.wikipedia.org/wiki/Isihasm

 

5. Moshe Idel “Hasidismul şi Isihasmul” Revista Orizont 8-2010

 

6. Stăniloae, preot profesor dr. Dumitru, Din istoria isihasmului în Ortodoxia română, editura

Scripta, Bucureşti, 1992, p. 5 – 27.

 

7. Vasile Andru “Psihoterapia Isihastă” Editura Paralela 45, 2006

 © Copyright Petru Madalin Constantinescu